Nicu Pavil a urcat pe scenă, după un an: „Mi-am amintit emoțiile și atmosfera creată de spectatori!”

Dacă nu ar fi tristețea din adâncul privirii, dacă nu te-ar furnica lacrima privindu-i chipul de spiriduș parcă pus mereu pe șotii, ai crede despre el că îți joacă o farsă și că boala nu este decât un fel straniu de a-ți pune la încercare omenia. Dar nu este deloc așa! 

Joi seara, după multă vreme și cu multă emoție, Nicu Pavil a urcat pe scenă! A interpretat la tubă, alături de profesorul lui din liceu, Cristian Andronic, și de actorul Bogdan Horga (la chitară) un colind.

Totul s-a petrecut în cadrul unui concert în care zeci de oameni și-au unit sufletele și talentul, în încăpățânarea plină de speranță de a salva viitorul unui copil. Pentru că, chiar dacă se pregateste să sărbătorească două decenii de viață, Nicu Pavil rămâne pentru noi toți un copil: năstrușnic, încrezător, curajos.

Elevi și profesori ai Liceului de Artă Botoșani, instrumentiști ai Filarmonicii, actori ai Teatrului Mihai Eminescu, toți au venit joi seara să fie alături de Nicu, pe scena Teatrului Eminescu, în cadrul unui spectacol care a cuprins muzică clasică, colinde de cor, tradiționale sau din repertoriul internațional… Un program divers, pe gustul și bucuria celor din sală. O sală din păcate mult prea goală…

Au evoluat pe scenă Corul Liceului de Artă, sub îndrumarea prof. Laurențiu Palade, Simona Mazăre (colinde tradiționale), Cvartetul  Phoebus, un număr excepțional susținut de Alin Chelărescu și Jeffery Macsim, duetul format din Alexandra Mateiuc si Anastasia Popistașu, Oana Tăbultoc (cu celebra ei melodie de la Next Star, Lyubov), un moment de percuție cu Daniel Boghian, Șerban Babei și Dan Cirimpei (instrumentisti ai Filarmonicii Botosani si profesori ai Liceului de Arta)

Și… surpriza pentru public: Nicu Pavil interpretând un colind la tubă, alături de profesorul lui, Cristian Andronic, și actorul Bogdan Horga (chitară și voce).

Adăugăm numelor de mai sus și prezentarea spectacolului, care a apartinut actorilor Teatrului Eminescu, Andreea Moțcu și Bogdan Horga, programul încheindu-se la Sala de Marmură, cu un concert oferit de trupa lui Bogdan Horga.

Din păcate, banii au fost puțini, oamenii și mai puțini în sală.

Nu ajunge să ne rugăm: Nicu are nevoie urgentă de bani!

Nicu are nevoie de bani pentru a rămâne în viață. Însă pentru a strange banii are nevoie în primul rând de oameni care să îl audă, să îl vadă, oameni cărora să le pese de suferința cumplită în care se află un băiat care peste două săptămâni împlinește 20 de ani.

Nicu Pavil a fost diagnosticat cu neurinom acustic-vestibular stang, situat intre nervul auditiv si nervul creierului mic. Pentru familia lui, vestea a căzut ca un trăsnet, având în vedere că fetița lor este diagnosticată cu dezlipire de retină.

Nicu Pavil: „E clar, vreau să continui cu muzica!”

După spectacol, l-am rugat pe Nicu să ne împărtășească din emoțiile serii, dar și să se adreseze direct celor care încă nu îi cunosc povestea.

Stiri Botosani: Nicu, de cât timp nu ai mai cântat pe scenă? 

Nicu Pavil: De… anul trecut, în iulie…
-Când pentru tine parcă era altă viață. Din toamna aceasta ai descoperit că ești bolnav, că ai o tumoare care trebuie înlăturată urgent!
-Da!
-Cum a fost în seara asta, pe scenă?
-În seara asta mi-am amintit emoțiile pe care le simțeam atunci când urcam pe scenă și bucuria pe care o aveam, lumina reflectoarelor și atmosfera creată de spectatori.
-E clar, îți dorești să fii pe scenă încă 100 de ani, de acum înainte!
-E clar, vreau să continui cu muzica!
-Te rog să le transmiți direct oamenilor care încă nu te cunosc, sau care te cunosc, dar nu știu că, pentru tine, timpul nu stă în loc: ai mare nevoie de bani ACUM!
-Așa este. Operația chirurgicală costă în total 40.635 de euro.
-Și s-au strâns foarte puțini bani până acum…
-Da. Acum, în acest moment, avem 11.000 de euro, deci ne mai trebuie 29.000, până în februarie. Trag speranță că acum, în luna decembrie, cum spunem toți, nu?, de Crăciun fii mai bun!, să reușim să strângem cât mai mult, pentru că după sărbători șansele devin tot mai mici. Da, am nevoie de bani, încă 29.000 de euro, mulți știu că și surioasa mea este cu probleme, părinții mei mă ajută cum pot, dar nu pot cu o sumă așa de mare. Dumnezeu e sus, mă rog pentru cei care m-au ajutat până acum, și care mă vor ajuta. Le mulțumesc tuturor pentru seara aceasta. A fost o atmosferă frumoasă, păcat că nu a venit atâta lume cât speram eu, dar a fost totul bine.
-Cum te simți acum?
-Am momente în care mă simt foarte rău, dar în momentele în care mi-e bine simt o energie extraordinară, o forță pe care nu știu să o explic!
-Dumnezeu să îți fie alături!

Daniel Boghian: „Ar trebui să investim în cel de lângă noi!” 

Daniel Boghian (percuționist la Filarmonica Botosani și profesor la Liceul de Artă) este trist. Nepuțința în a convinge oamenii că viața unui om stă în mâinile lor este aproape de a sfărâma orice speranță. Deși, la finalul conversației, lumina îi reapare în ochi: UNIȚI PUTEM FACE ORICE!

Stiri Botosani: Care este lecția pentru Crăciunul acesta? Investim in noi sau in cel de lângă noi?

Daniel Boghian: Normal că ar trebui să investim în cel de lângă noi!
-Acum, omul de lângă noi e Nicu. Dacă ar fi să mergeți pe stradă și să le spuneți oamenilor să renunțe la o ieșire în oraș, la un pachet de țigări pentru a da șansă la viață unui tânăr muzician, cum ar reacționa?
-Era atât de ușor în primul rând să fi venit aici! Ne așteptam la mult mai multă lume, mult mai mulți oameni cu putere financiară. Marea majoritate a celor din sală au fost colegi de-ai noștri, elevi de la Liceul de Artă, de la Filarmonică. Oamenii cu bani nu au venit.
-Câteva cuvinte despre Nicu, pentru cei care nu îl cunosc și așa: ca prieten, ca om. Pentru cei din afară, Nicu este doar un caz!
-Da, din păcate, din exterior, Nicu nu este decât un caz. Dar pentru noi a fost elevul liceului nostru, Liceul de Artă, un elev care tot timpul era pus pe șotii, un elev foarte zbuciumat, ca să spunem așa, între ghilimele, care a avut ghinionul să afle această veste, o boală care îi distruge viitorul.
-O veste care ne-ar fi putut lovi pe oricare dintre noi…
-Absolut! O veste la care ne putem aștepta oricând.
Acum în situația asta e Nicu. Am înțeles că are încă foarte mare nevoie de bani, ca s-a strâns foarte puțin.
-Foarte mare nevoie. Nici un sfert din bani nu s-au strâns. Este o suma uriașă pentru un singur om sau pentru o familie, știți că mai este și o soră bolnnavă. Dar ÎMPREUNĂ se poate! Trebuie doar să ne grăbim!

Domnilor politicieni, intrați în campanie electorală PENTRU OAMENI!

Este cu adevărat greu de înțeles! Respect pentru elevii și profesorii Liceului de Artă care s-au luptat și o vor face în continuare, pentru actorii Teatrului Eminescu, pentru cei puțini din sală (printre ei fostul viceprimar Cătălin Alexa și fostul viceprimar Viorel Iliuță, actual manager al Spitalului Mavromati), dar orașul acesta are oameni capabili să salveze alți oameni!

Nu este nevoie de mulți bani, ci de mulți oameni! 

Este momentul ca dumneavoastră, politicienii, să intrați într-o campanie așa cum nu ați avut curajul să demarați până acum: ADEVĂRATA CAMPANIE ELECTORALĂ pentru oameni! De Crăciun o să fiți mai buni, de Crăciun veți simți satisfacția adevăratei misiuni cu care noi, oamenii, alegătorii, v-am investit! Dumnezeu să vă dea gândul cel bun!

(Florentina Toniță)

sursa :stiri.botosani.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: